Edit

Today, Barry’s is on the cusp of continued global expansion with over 100,000 members working out weekly in studios in over a dozen different countries.

 Salariul minim în 2023

În data de 8 decembrie 2022, Guvernul a aprobat HG 1447/2022, publicat în Monitorul Oficial în data de 9 decembrie 2022, prin care se prevede creșterea salariului minim brut pe țară cu 450 de lei, începând cu ianuarie 2023.

Astfel, textul de lege prevede: „începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 18,145 lei/oră.”

Această modificare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o creștere de 17,6 %, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei, iar în valoare netă salariul este de 1.863 lei, majorarea fiind de 339 lei, iar creșterea pe net de 22,2 %.

Deci, cât vei primi în mână din 1 ianuarie 2023?

  • 1.863 de lei.

Cu toate acestea, prin OUG 168/2022, s-a dispus majorarea salariului brut diferențiat pentru salariații din domeniul construcțiilor, la 4.000 lei.

Astfel, conform OUG 168/2022: „Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023 pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabileşte în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile şi alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră. În perioada 1 ianuarie 2023-31 decembrie 2028, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 4.000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună.”

Deci, cât vei primi în mână dacă lucrezi în domeniul construcțiilor?

  • 3.150 de lei.

Potrivit Comunicatului de presă dat de către Ministerul Muncii, de această creștere salarială beneficiază 2.181.134 de salariați.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.